Trenul Vietii

Un lung tren ne pare viaţa.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit şi când.

Fericirile sunt halte,
Unde stăm cât un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt staţii
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo ţintă ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe şi dureri,
Noi trăim hrăniţi de visuri
Şi-nsetaţi după plăceri.

Mulţi copii voioşi se urcă.
Câţi în drum n-am întâlnit,
Iar câte-un bătrân coboară,
Trist şi frânt, sau istovit.

Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?

Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună ora VEŞNICIEI:

Am trăit şi n-am ştiut!

About Gabriel

They all want to go to heaven... but nobody wants to die...
Acest articol a fost publicat în Love. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s