Criza de bunătate

Există o calitate umană fundamentală, una fără de care existenţa noastră ar curge către dezastru şi rău absolut? Există un liant al existenţei, unul fără de care vieţile noastre n-ar putea fi imaginate sau în absenţa căruia am seca şi ne-am pierde motivaţia pentru existenţa însăşi? Ei, bine, în cartea ”Emoţii vindecătoare” a lui Daniel Goleman, Dalai Lama spune ;”Da, există o calitate umană fundamentală, există un fundament al naturii umane; afecţiunea”.

Afecţiunea poate fi privită şi ca o stare de bunătate interioară, din care se nasc impulsurile noastre către cooperare, comuniune, comunicare; bunătatea ne dă un impuls către a fi împreună cu alţii şi a face lucruri constructive împreună. ”Orice domeniu – medical, religios sau ştiinţific – este lipsit de utilitate şi chiar distructiv dacă nu reuşeşte să rămână în legătură cu tema umanităţii fundamentale. Eu aş spune că trebuie să fie puse în legătură cu sentimentul uman primordial al afecţiunii pentru a deveni constructive”, mai spune Dalai Lama.

În viaţa de zi cu zi experimentăm continuu sensul profund şi memorabil al afecţiunii exprimate, fie şi printr-un zâmbet sau prin simpla bunăvoinţă, precum şi al absenţei afecţiunii, pe care o întâlnim la tot pasul. Furia sau indiferenţa unui doctor, supărarea sau simpla respingere a unui funcţionar din spatele unui ghişeu, comportamentul agresiv sau rece al unei persoane de care avem nevoie la un moment dat nu sunt altceva decât expresii ale îndepărtării de sentimentul primordial al afecţiunii.

Nenumărate studii au arătat că rata procesului de vindecare sau recuperare după o boală severă creşte semnificativ doar pentru că pacientul are încredere în medicul său; un zâmbet al medicului recontextualizează întreaga experienţă interioară a bolnavului, ceea ce stimulează imunitatea şi sprijină procesul de vindecare.  Afecţiunea nu are doar un rol fundamenl în recuperarea bolnavilor, în vindecare sau în reversibilitatea unor procese distructive ale psihicului uman, ci în întreaga noastră existenţă. Afacerile făcute ”cu inima” lucrează pe principiul ”câştig eu, câştigi şi tu”, nicidecum pe principiul ”tu trebuie să peirzi dacă eu câştig”.

Afacerile făcute cu inima, cum spune doctorul David Hawkins, devin puternice, iar cheia inimii în afacere (în familie, la locul de muncă, în toate domeniile vieţii de zi cu zi) este tocmai afecţiunea sau grija, atenţia, bunăvoinţa şi toate comportamentele bazate pe afecţiune şi câştig reciproc.

Dacă ne confruntăm cu o criză economică şi pare că lucrurile din jurul nostru se deteriorează pe zi ce trece, n-am putea presupune, oare, că baza crizei este, de fapt, o criză de ”afecţiune”? Nu trecem, de fapt, printr-o criză de bunătate? Nu este afectat atât de profund senitmentul nostru de siguranţă al vieţii, de bucurie, de comuniune, de speranţă şi de încredere în vârtejul aprig  al acestei crize? De vreme ce ne imaginăm că vom creşte economic şi vom scăpa de faliment, aducându-i pe alţii în situaţii de viaţă jalnice, nu regăsim aici materializarea limpede a principiului dezumanizant, din care lipseşte tocmai afecţiunea?

Nu cumva trecem printr-o criză de bunătate, care nu face decât să ne ducă mai adânc în criză şi să ne dezumanizeze mai mult? Nu cumva putem găsi în inima noastră adevăratele pârghii pentru ieşirea din orice criză, nu cumva recuperarea bunătăţii umane este condiţia vindecării, aşa cum sugerează şi Dalai Lama?

About Gabriel

They all want to go to heaven... but nobody wants to die...
Acest articol a fost publicat în Dezvoltare Personala. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s