Legea reflectarii, pe intelesul tuturor

“Exteriorul reflectă interiorul. Ce înseamnă că exteriorul reflectă interiorul? Inseamnă că lumea în care trăim este un fel de oglindă gigantică, oglindă care reflectă mereu aspecte sau părţi din noi înşine; înseamnă că toţi oamenii pe care îi atragem în vieţile noastre sau de care suntem atraşi oglindesc aspecte necunoscute, negate sau neasumate de noi înşine. Funcţionarea acestei legi exclude întâmplarea! In câteva tradiţii spirituale care au intuit-o se repetă aproape obsesiv că nimic nu este întâmplător. Accidentele, coincidenţele, evenimentele neaşteptate apar astfel numai datorită ignoranţei noastre. Mai exact, datorită incapacităţii notorii a minţilor noastre de a subîntinde ansamblul tuturor factorilor, fizici şi nonfizici, care concură la naşterea unui eveniment, la producerea unui fenomen sau a unei întâlniri. Lumea pare a fi dominată de hazard când, în realitate, este expresia unei
armonii incredibile, o potrivire la microsecundă sau nanometru a tot ceea ce se mişcă, fie acestea particule sau unde de energie.

Experienţele spirituale la vârf trăite de oameni din cele mai diverse timpuri şi culturi sprijină această idee; în “This Is lt”, Alan Watts a rezumat minunat această afirmaţie: “Cel care se află în această stare a conştiinţei este copleşit de certitudinea că Universul, aşa cum este perceput în acel moment, este aşa cum trebuie să fie…
Mintea este atât de uimită de evidenta şi desăvârşita potrivire a lucrurilor, aşa cum sunt ele, încât nu mai poate găsi cuvinte pentru a exprima perfecţiunea şi frumuseţea acestei experienţe. Totul este atât de clar încât lumea pare a fi devenit transparentă sau luminoasă şi atât de simplu încât lumea nu poate fi altfel decât pătrunsă şi ordonată de o inteligenţă supremă.”
Universul ne dirijează întotdeauna spre acele medii şi persoane sau creează exact acele circumstanţe în care putem experimenta ceea ce încă nu acceptăm în noi înşine, dar a sosit timpul să o facem. Este ca şi cum inteligenţa cosmică ar fi tot timpul cu ochii pe noi, punându-ne constant în faţa sarcinilor noastre de dezvoltare. Şi de ce atâta neodihnă şi chin? Pentru că doreşte să ne împingă spre totalitate, adică spre acel nivel de integrare lăuntrică pe care psihologia analitică mai întâi şi terapia experienţială a unificării, mai apoi, l-au numit Sinele.
Ce înseamnă asta mai concret? Ce sunt acelea sarcini de dezvoltare? Cum adică aspecte neasumate sau respinse din noi înşine? Să-ţi dau câteva exemple! Dacă eşti un tip care încearcă tot timpul să fie calm, refuzându-ţi astfel furia, vei atrage oameni furioşi în viaţa ta. Aceşti oameni vor oglindi ceea ce tu conţii în inconştient, dar te căzneşti să reprimi. Ei sunt exact ca nişte oglinzi, dar nu ale Eului tău conştient, ci ale psihicului tău inconştient. Cu cât apărările tale sunt mai puternice, cu atât vor fi create situaţii de viaţă în care tu să fii mai apropiat de asemenea oameni. Astfel, fără voia ta, te poţi trezi cu un şef sau coleg de birou irascibil şi chiar violent, după cum te poţi îndrăgosti de o persoană foarte liberă în manifestarea furiei. Dacă eşti căsătorit şi ai o familie, s-ar putea să constaţi la soţie sau la unul din copiii tăi ieşiri necontrolate, inexplicabile.
Dacă eşti cineva care nu acceptă eroarea sau imperfecţiunea, vei atrage spre tine persoane sau întâmplări care te vor scoate din minţi, deoarece numitorul lor comun va fi greşeala, uneori chiar greşeala flagrantă. Este felul în care Universul te obligă să trăieşti experienţa acestui aspect neasumat din tine însuţi, anume propria ta tendinţă de a confunda ceva, de a te încurca, a fi inexact sau a o da în bară. Tendinţa pe care o blochezi inconştient se activează puternic în afara ta, facându-te conştient de ea, doar că la cei din jur.
Dacă încerci din răsputeri să fii o persoană educată şi politicoasă, care nu înjură niciodată, te vei pomeni lucrând într-un mediu populat de persoane îndelung exersate în această nobilă artă. Fără să vrei vei auzi expresii şi aranjamente lingvistice care nu ţi-ar fi trecut niciodată prin neprihănitul căpşor.
Dacă nu eşti conştient de propria tendinţă de a-i judeca pe alţii, vei constata stupefiat că asta pare a fi singura ocupaţie a celor din jurul tău.
[…] Nesuferită legea asta, nu-i aşa? Nu se pune problema să scapi de ea, întrucât această performanţă este imposibilă. Se pune problema să ţii cont de ea şi să o foloseşti în avantajul tău tot aşa cum, cunoscând banalele legi ale mecanicii sau termodinamicii, le foloseşti în favoarea ta. […] Din clipa în care începi să-ţi asumi aspectele neconştientizate, se întâmplă ceva miraculos: universul nu mai trimite acel aspect către tine.

De ce?

Deoarece ceea ce accepţi înăuntrul tău nu mai e nevoie să fie creat în afara ta.
Scopul a fost atins. Procesul de conştientizare şi de transformare a început. În conformitate cu legea oglindirii, transformările din interiorul tău sunt reflectate de schimbările din afara ta. Nu întotdeauna imediat, deoarece principiul inerţiei funcţionează şi el. Pe termen lung însă, exteriorul reflectă cu necesitate transformarea lăuntrică.

Cei care aplică aceste legi în mod conştient nu încetează să se mire de consecinţe. Din clipa în care o anumită trăsătură este acceptată şi intră într-un proces de integrare, persoanele care reflectau această caracteristică fíe dispar pe neaşteptate din viaţa noastră, fie nu o mai manifestă în relaţie cu noi.

Exemple: Dacă ai un şef foarte autoritar, după ce începi să-ţi accepţi propria tendinţă de a domina, se poate întâmpla ca el să fíe brusc schimbat, să rămână dar să nu mai fie dominator cu tine sau tu să-ţi găseşti un alt job, mai bine plătit. Dacă ai o soţie obsedată de ordine şi curăţenie, din clipa în care tu devii mai atent la aceste aspecte, ea devine mai tolerantă cu neglijenţa ta. Nu te mai bate la cap, nu te mai cicăleşte şi uneori nici nu mai observă că ai lăsat uşile deschise la şifonier sau papucii sunt din nou în colţuri diferite ale camerei. Dacă ai un tată rece sau indiferent afectiv şi începi să transformi propria răceală pe care o manifestai în relaţia cu el, vei fi surprins de căldura pe care încearcă să ţi-o ofere, ca din senin.

Orice schimbare pe care o faci înăuntrul tău schimbă ceva în afara ta, creând astfel condiţii pentru a debloca sau îmbogăţi o relaţie. Este imposibil ca tu să te transformi, iar relaţia cu celălalt să rămână identică. Dacă el sau ea nu sunt capabili să perceapă această schimbare, viaţa îi va îndepărta pur şi simplu din mediile tale de contact. Sau, invers, tu vei ieşi gradat din viaţa lor, fără nici un fel de culpabilităţi sau resentimente.

[…] A-ţi asuma trăsăturile pe care celălalt le întrupează atât de bine este ca şi cum te-ai debranşa de la el. Te vei branşa, desigur, la altcineva, deoarece umbra este inepuizabilă. Însă pentru aspectul pe care l-ai integrat nu mai ai nevoie de o oglindă.
Persoana care-ţi servea ca oglindă va pleca din viaţa ta sau va înceta să se comporte în acel mod cu tine.

Anumite genuri de persoane sau de situaţii apar periodic în viaţa noastră deoarece sunt chemate de noi, mai exact de acele aspecte din noi care, fiind permanent respinse, se constelează în umbră. De acolo acţionează aidoma unor magneţi, ghidându-ne inconştient spre anumiţi oameni şi evenimente specifice.
Nimic nu este întâmplător

Noi gravităm, în mod natural, spre aceia care ne reflectă umbra. Acest adevăr este cum nu se poate mai clar în relaţia de cuplu. Aceste relaţii promit cea mai mare fericire dar, până una-alta, scot la iveală cele mai neintegrate emoţii şi cele mai primitive apucături.
Din punctul meu de vedere, nu există o relaţie mai alchimică. Dacă o relaţie de cuplu nu trece prin momente grele, critice, aceea este o relaţie cu un slab nivel de intimitate. Când cei doi se apropie foarte mult, tot ce a fost cu grijă ascuns sau reprimat iese la suprafaţă. Este logic să se întâmple aşa. Orice relaţie adevărată şi intensă declanşează conflicte şi fricţiuni, are momente foarte dificile, uneori de coşmar. Aceste situaţii sunt asemenea unor răscruci. Ele deschid calea spre derivă, izolare sau divorţ sau, dimpotrivă, îi împing pe cei doi parteneri spre restructurări profunde ale personalităţii. Cei care au suficientă maturitate lăuntrică pentru a face faţă furtunilor şi uraganelor din viaţa de cuplu se descoperă ulterior ceva mai aproape de completitudinea lor, mai apţi să se accepte şi mai pregătiţi să se iubească fără condiţii.
Se pare că singura dorinţă a Universului este ca noi să fim întregi, iar asta îl face neobosit în a ne trimite persoane care să manifeste puternic aspectele pe care noi le negăm sau refuzăm să le recunoaştem. Se pare că scopul ultim al spiritului nostru este să devină întreg, motiv pentru care atrage în vieţile noastre tot ce e necesar pentru a trezi sau activa acele părţi adormite sau sechestrate prin adâncimile inconştientului. Dacă chiar aşa stau lucrurile, legea oglindirii serveşte de minune acestui scop. Ca orice lege, ea funcţionează continuu, deci inclusiv în somn, când se întâmplă să visăm acţiuni pe care, în stare de veghe, nu le-am face nici în ruptul capului.
Legea oglindirii este, tehnic vorbind, o lege a rezonanţei, deoarece creează situaţii şi pune în legătură persoane între care există afinităţi. Altfel spus, persoanele care vibrează pe aceeaşi lungime de undă, indiferent dacă sunt conştiente sau nu, se atrag una pe cealaltă. Uneori atracţia inconştientă este repolarizată în conştient ca respingere, dar asta nu trebuie să ne inducă în eroare. Respingerea nu există fără atracţie! Poţi fi atras de o persoană foarte creativă deoarece ea dinamizează în tine propria ta creativitate, dar la fel de bine poţi fi atras inconştient de o persoană ce-ţi manifestă tendinţele depresive, respingând-o la nivel conştient, adică încercând zadarnic să te descotoroseşti de ea. Dacă vei reuşi să o îndepărtezi cu forţa, în scurt timp în viaţa ta va apărea o altă persoană, cu aceeaşi caracteristică. “Parcă e un făcut”, vei spune şi să ştii că nu greşeşti.
Inconştientul tău, în colaborare cu inconştientul celeilalte persoane, “aranjează” această întâlnire.
Nu ştiu cât de clar e pentru tine, dar eu m-am convins că trăim într-o lume magică. Tot ce se întâmplă e ţesut în laboratoarele inconştientului şi are un sens pe care îl numesc spiritual: să ne cunoaştem, să ne asumăm pe deplin şi să ne manifestam creator potenţialul. Nu cred că există vreun suflet care să nu tânjească după această împlinire, singura diferenţă fiind că, în cazul unora, acest dor este încă plăpând sau imperceptibil.
Exteriorul reflectă interiorul…Exteriorul reflectă şi ceea ce îţi faci ţie însuţi, reflectă atitudinile şi paternurile de interacţiune dintre diferite părţi ale fiinţei tale. Astfel, vulnerabilitatea pe care nu ţi-o accepţi nu o vei accepta nici în exterior. Blândeţea pe care ţi-o reprimi o vei respinge şi în afara ta. Nevoile pe care le condamni la tine le vei condamna şi la alţii.
La celălalt pol, dragostea plină de grijă pe care o oferi părţilor mai copilăreşti şi fragile din tine însuţi, o vei manifesta şi în afara ta. Respectul pe care ţi-l porţi se va regăsi în respectul pentru cei din jur. Capacitatea de a te ierta va fi reflectată de puterea de a-i ierta pe cei care greşesc.
Ceea ce faci în exterior este precedat de ceea ce faci în interior. Acţiunile externe sunt un fel de fotografie a acţiunilor interne. Nu poţi fotografia ceea ce nu există. Este exclus să fii blând în exterior, dacă eşti crud în interior. Blândeţea ta va fi doar o mască, o poveste de adormit copiii. Nu îi poţi respecta pe cei din jur dacă pe tine te dispreţuiesti. Respectul tău va fi o simulare. Nu vei iubi pe nimeni dacă nu ştii să te iubeşti pe tine însuţi. Un om care îşi iubeşte Sinele este imposibil să nu iubească şi Sinele semenilor săi. Poate că acţiunile lui nu sunt spectaculoase sau sunt greu de înţeles, dar natura lor nu poate fi decât binefăcătoare.
Scindările şi conflictele interne se reflectă în relaţii dificile, încărcate de trăiri ambivalente. Separarea de aspectele din tine însuţi se reproduce în separarea de aceleaşi aspecte din ceilalţi. Felul cum te raportezi la ceilalţi oglindeşte felul cum te raportezi la aspectele corespondente din tine însuţi. Aceste raporturi pot fi într-adevăr, percepute şi interpretate greşit, prin filtrul aşteptărilor şi nevoilor personale. Un observator lucid va şti însă să le distingă natura autentică.
Pentru cei conştient orientaţi spre evoluţie, legea oglindirii este un prieten nepreţuit. De fiecare dată când în viaţa ta apare o persoană sau o situaţie nouă, fără să fie vorba de ceva pasager sau nesemnificativ, ai ocazia să meditezi pentru a afla ce atitudine este oglindită. Pur şi simplu nu ai timp să te plictiseşti, în cazul în care ai învăţat să-ţi ţii conştiinţa trează.
De câte ori te observi implicat emoţional într-o relaţie cu o persoană, pe o durată de timp deja semnificativă, întreabă-te:
Ce încearcă acest om să mă înveţe?
Ce aspect din mine însumi întruchipează?

Dacă vei şti să răspunzi la aceste întrebări, relaţia ta cu acel om se va armoniza sau traiectoriile voastre vor înceta spontan a se mai intersecta. Asta nu înseamnă că-l vei uita sau că vei tânji după el. Dacă ai înţeles mesajul pe care-l purta special pentru tine, sentimentul tău va fi de recunoştinţă. Dacă n-ai înţeles aproape nimic, acel om sau cineva similar va reveni până când vei înţelege. Asta s-ar putea să dureze, dar răbdarea lui Dumnezeu este nemărginită!”

Fragment din cartea Umbra de Adrian Nuţă EXTERIORUL-REFLEXIE A INTERIORULUI

About Gabriel

They all want to go to heaven... but nobody wants to die...
Acest articol a fost publicat în Dezvoltare Personala. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s