Cand eram mai tanar, undeva citisem replica asta: „Filosofia este metoda prin care explicam lucruri copilaresti in termeni stiintifici!”
Gandindu-ma intens la aceasta replica, incepusem sa imi dau exemple prin care este valida replica pe care o auzisem. De exemplu un copil intreaba ce este soarele, acum cu toti stim ce este soarele… sau oare… chiar stim? Stim oare ca este o stea, compusa din plasma atat de fierbinte incat reactiile chimie acolo petrecute trec la un nivel atat de complex incat au denumirea de fuziuni nucleare? Stim oare ce este lumina emisa de soare, energia pe care o degaja, tipurile de unde radioactive, viteza cu care se propaga, implicatiile acestor unde in existenta organismelor pe planeta noastra? Nu stim, nu intelegem, doar banuim. Atunci am realizat defapt, cat de putin stim, cat de mult credem ca stim defapt si cat de mult ne inselam pe noi si pe ceilalti prin teoriile formulate de noi.
Dupaia am continuam sa ma gandesc, dar in alta directie: din ce motiv, tocmai acum am realizat asta? sunt singurul? care este varsta normala pentru care iti dai seama cat de putine sti defapt? La intrebarile astea, inca nu am un raspuns concret insa am aflat factorii care ne ajut sa realizam lucruri care la inceput ne depasesc.
1. Starea de spirit
Creierul uman inca fascineaza si in prezent umanitatea, nu ii stim toate secrete, insa dintotdeauna am banuim ca stim anumite lucruri despre el. Constiinta nu este o substanta pe care creierul o secreta si nu are nici un locatie anume in creier, cum se credea inainte si probabil inca se mai crede, nu… am ajuns la concluzia ca noi suntem niste antene care receptionam energii-forma-gand si dupa caz, ni le atribuim sau ne identificam cu ele. Sunt sanse mari sa avem o gandire mai pozitiva cand suntem intr-un mediu sau am avut recent parte de un eveniment cu impact pozitiv (suntem la mare si ne relaxam de exemplu). Devenim mai recunoscatori, mai umili, mai blanzi… mai buni indraznesc sa zic, si avand aceasta stare de spirit realizam defapt cat de binecuvantati suntem, cati de iubiti suntem, cate sacrificii s-au facut pentru noi, cat de minunati si perfecti si completi suntem in imperfectiunea noastra.
Nu ne mai gandim la facturi, suparari, examene sau faptul ca masina de spalat s-a stricat, pur si simplu traim prezentul si realizam lucruri minunate care au fost dintotdeauna in viata noastra, dar starea noastra de spirit a fost catalizatorul care a pornit aceasta reactie in lant de ganduri si informatii. Fiind in aceasta stare pozitiva, doar vedem o persoana si brusc intelegem si realizam anumite chestii cum ar fi ca stim ca i-a luat o floare ca sa o surprinda, copilul ala e bucuros ca are o jucarie pe care parintii lui din greu au tras sa o achizitioneze, realizam ca acea batranica sta pe banca reflectand asupra vietii sale dar si admira pe cei tineri, realizam si intelegem in sfarsit ce au trait parintii nostri cand ne-au vazut pentru prima oara mergand.
Cand insa avem o stare negativa de spirit, realizam cat de mult ne invidiaza colegul de la munca pentru ca noi am mancat o prajitura miercuri fara sa ii dam si lui, intelegem cat de mult uraste Maria pe Ioana pentru acea vorba pe care a spus-o fara sa o gandeasca, realizam cat de mult nu ii pasa vecinului de la 7 de noi cand isi pune rufele ude pe sarma, realizam cat de mult uram defapt cainii cand latra noaptea si noi nu putem adormii si cate lucruri oribile am fi capabili sa le facem datorita furiei.
Am inteles ca in principal starea de spirit ne poate aduce avantaje sau dezavantaje, sa luam un exemplu mentionat mai devreme. Avem sa zicem un vecin la etajul 7 care obisnuieste sa isi puna rufele ude pe sarma, fapt care uneori ne uda geamul sau rufele noastra, acum daca avem o stare negativa de spirit ne gandim si realizam cat de necioplit este vecinul, insa daca avem o stare pozitiva de spirit ne gandim si realizam cat de grabit e vecinul de la 7 si face asta fiindca nu are timp sau nu a avut o relatie grozava cu parintii sa il educe (ba uite, asa se pun rufele la geam). Insa, in ambele variante avem dreptate cum e si vorba aia (Nici pesimistul si nici optimistul nu are dreptate, insa optimistul e mult mai fericit.), realistul fiind doar o persoana care a ajung la o concluzie pozitiva (optimist) sau una negativa (pesimist), realistul se crede diferit si complet independent de optimist si pesimist, dar el in realitate este unul din ei si in ironia sortii nu este realist deloc fiindca nu realizeaza ca el la randul lui este optimist sau pesimist.
2. Experienta
Faptul de a fi „patit” in viata conteaza foarte mult, din acest motiv un copil nu realizeaza cea ce un adult realizeaza. Ii se schimba starea de spirit, si realizeaza mai mult (din ce motiv tati si mami nu au bani) dar nu poate vedea tot peisajul fiindca ii lipseste experienta. O persoana gravida nu poate realiza prin ce a trecut o persoana care a nascut deja, poate doar sa incerce sa inteleaga si sa simta durerea / bucuria experimentata de nastere dar nu pe deplin. Am putea spune ca asta ar fi un motiv principal, dar nu este, fiindca starea de spirit ii da o culoarea a cea ce realizam si experienta ii da forma.
Din acest motiv exista in lume intelepti si paranoici, cei intelepti au experienta si sunt optimisti si cei paranoici au experienta si sunt pesimisti. Dar astea sunt extremele, ai zice ca pentru a ajung la echilibru este nevoie de a fi realist si a avea experienta, pai in primul rand ca sa fi realist si sa nu dai culoare unei experiente trebuie sa fi complet obiectiv, si sa NU prezici ce reactie va avea cineva in urma unei experiente traite, fiindca daca iti dai cu parerea ca o sa ajunga betiv fiindca a inceput sa bea zilnic, nu esti realist, esti pesimist. Pentru a ajunge la echilibru trebuie sa iei lucrurile ca atare cum sunt in prezent, sa le accepti asa cum sunt si sa iti vezi de treaba ta fara sa te grabesti sa tragi o concluzie fiindca exista liberul arbitru al fiecarei persoane.
Ca concluzie o sa dau un exemplu pe care urmeaza sa il explic:
Daca copilul tau se da in leagan si cade din leagan, el se va uita dupaia repede la tine si tu ai 2 variante:
a) te sperii si te duci repede sa te asiguri ca el este in siguranta, atunci el incepe sa planga (fiindca te vede pe tine agitat) si va memora ca aceea fiind o experienta negativa
b) te duci la el zambind il scuturi, pupi, ii zici ca nu are nimic si il pui inapoi in leagan (el o sa continue sa se distreze ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat)
Anii trecand acest copil se va maturiza si va creste odata cu temeri (teama de inaltime) sau hobby-uri (sa devina alpinist), mergand si mai departe in timp si trecand de adolescenta va devenii adult si va incepe sa caute raspunsuri existentiale (ma.. din ce motiv fac eu asta?) si va gasii in cele din urma raspunsul (am frica de inaltimi pentru ca sau ador senzatiile tari pentru ca).
Filosofia este metoda prin care explicam lucruri copilaresti in termeni stiintifici!
In acest articol nu am spus nimic nou sau ceva ce nu se stia deja, doar am explicat cea ce se stia deja, fiindca toti stim.. dar nu toti intelegem.
Desauron 